| Giulgiul din Torino |
Giulgiul din Torino, sau Sfantul Giulgiu, este realizat dintr-o panza de in. Pe aceasta panza este imprimata imaginea corpului unui om care prezinta semne de agresiune fizica si in special de crucificare.
Majoritatea oamenilor sustin ca acesta este giulgiul cu care a fost invelit Isus. Insa exista si un grup restrans care sustin ca este doar o pictura, probabil realizata cu mult dupa moartea lui Isus. Giulgiul se afla astazi in catedrala Sfantului Ioan Botezatorul din Torino, Italia.
Controversele legate de acest giulgiu sunt numeroase. Credinciosii crestini afirmand ca este o relicva, si anume lintoliul in care a fost invelit Isus dupa crucificare, iar oamenii de stiinta si o parte din opinia publica afirma ca este vorba de un artefact.
Indiferent care ar fi adevarul, autenticitatea giulgiului nu modifica cu nimic credinta oamenilor sau dogma crestina.
Dimensiunile giulgiului sunt de 4,36 m lungime si 1,10 m latime. Materialul a fost realizat din fire de in tors manual. Din pricina unui incendiu in anul 1532, materialul a fost deteriorat, prezentand mai multe gauri. In prezent a fost restaurat, fiind peticit.
Prima dovada a existentei acestui giulgiu apare intr-una din scrisorile Episcopului din Saragosa, la mijlocul secolului al VII-lea. Istoria giulgiului din Torino este invaluita de mister, provenienta lui nu este nici acum pe deplin elucidata.
Crucificarea era o metoda antica de executie in care erau condamnati oamenii. Erau pusi pe o cruce, li se batea cuie in palme si in picoare si ii lasau atarnati de cruce pana mureau. Termenul de crucificare provine din latina, “crucifixio” insemnand “pus / fixat pe cruce”.
Se foloseau franghii sau cuie pentru legarea celui pedepsit pe cruce. Durata pana cand crucificatul murea incepea de la cateva ore, pana la cateva zile, in functie de metodele folosite sau de sanatatea celui condamnat. Moartea survenind in urma unor pierderi mari de sange, soc hipovolemic, infectii, sau din pricina deshidratarii. Era o moarte lenta si dureroasa.
In imaginea giulgiului din Torino apare o persoana prezentand urme de violenta fizica si crucificare. Insa crucificarea era destul de practicata, multi oameni pierind crucificati. Sansa ca Isus – personajul cel mai cunoscut ca fiind crucificat – sa fie cel de pe giulgiu fiind foarte mica. Chiar daca giulgiul ar corespunde acelei perioade, nu demonstreaza identitatea persoanei din imaginea imprimata pe giulgiu.
|
 |
| |
|
| Istoria giulgiului |
Se presupune ca dupa moartea lui Isus, giulgiul a fost dus la Edessa, astazi Urfa, Turcia.
Prin studiile cercetatorului contemporan Averil Cameron, expert in istorie antica si bizantina, s-a reusit conturarea unei mici parti din istoria giulgiului. In secolul al VI-lea, giulgiul ar fi fost descoperit, iar in 994 a fost adus de la Edessa in capitala bizantina, Constantinopol.
Pana in secolul al XII-lea, in Occident nu s-a stiut aproape nimic despre giulgiu. In schimb in Rasarit, mai ales dupa Sinodul al VII-lea Ecumenic (anul 787), inchinarea la Chipul Domnului de pe giulgiu erau mijloace si cai de verificare a credintei.
In jurul anului 1200, Nicolae Messoritis, la cererea Curtii Bizantine si patriarhului de Constantinopol face un nou inventar la Capela “Sfanta Maria”, unde pune giulgiul, alte relicve si numeroase alte obiecte considerate sfinte intr-o ladita si le transfera pentru mai multa siguranta in Biserica Manastirii din Vlaherne.
In 1204 cruciatii cuceresc Constantinopolul. Acestia captureaza mai multe obiecte sfinte pentru a le valorifica. Printre ele se afla si giulgiul. Ajunge in posesia lui Othon de la Roche si-l trimite tatalui sau, Donche de la Roche. Astfel, giulgiul ajunge in 1206 la Lirey, Franta, in grija episcopului Amedeo de Besancon, care il depune la Biserica Sfantul Stefan.
Geofferey de Charny cumpara giulgiul cu o suma mare de bani, si-l duce la Trieste. Dupa putina vreme, panza este depusa in biserica Sfantului Hipolit, transportata cu mare grija la Chymy, Belgia.
In 1357 are loc prima prezentare publica a giulgiului in Europa. In 1370 a fost interzisa venerarea imaginii de catre Henri de Poitires sustinand ca este un fals. Succesorul lui de Poitiers, episcopul Pierre d’Arcis, sustine acelasi lucru intr-o scrisoare din 1389 catre Clement al VII-lea, mentionand chiar si numele artistului care pretinde ca a realizat giulgiul.
Totusi, Clement al VII-lea incurajeaza pelerinajele in scopul venerarii giulgiului pentru a obtine venituri pe vanzare de indulgente.
In 1418, giulgiul a fost mutat in Doubs, de catre Humbert de Villersexel, pentru a-l proteja impotriva hotilor. Dupa moartea contelui, sotia sa, Margaret, calatoreste in diverse locuri unde expune giulgiul, in special la Liege si Geneva.
In 1453, ea il vinde in schimbul unui castel din Varambon (Franta). Noul proprietar, Ludovic I de Savoia, il depune la Saint – Chapelle din Chambery.
Din 1471, giulgiul este expus in mai multe orase din Europa. In jurul anului 1500 giulgiul a fost donat casei princiare de Savoya.
In 1578 a fost predat Domului din Torino, ramanand totusi proprietatea familiei de Savoya, pana in 1983 cand a fost predat Vaticanului fiind expus la Catedrala Sfantului Ioan Botezatorul din Torino, loc unde se afla si astazi.
|
 |
| |
|
|
In urma unor analize cu carbon radioactiv, realizate in 3 laboratoare diferite s-a demonstrat ca panza dateaza din perioada 1260 – 1390. Datarea a fost imediat contestata de majoritatea oamenilor, chiar si din lumea stiintifica, sustinand ca a fost posibil ca materialul sa fie contaminat cu bacterii, putand afecta precizia unui astfel de test.
Raymond Rogers, pe baza unor studii microchimice referitoare la continutul de vanilina, concluzioneaza ca varsta giulgiului ar fi cuprinsa intre 1300 si 3000 de ani. Si Rogers a fost criticat, scepticii sustinand ca studiul sau a fost incomplet si lipsit de consistenta, denaturand analiza stiintifica in favoarea orientarii religioase.
Corpul de pe giulgiu apare ca fiind pictat, deoarece daca Isus ar fi fost invelit cu acel material, imaginea ar fi trebuit sa fie diferita de realitate. Panza de in ar fi fost mulata de corp, iar partile laterale ale corpului ar fi trebuit de asemenea sa apara intr-o oarecare masura. In schimb, imaginea formata pe giulgiu arata un corp parca pictat.
|
 |
| |
|
| AL DOILEA POPAS AL CRUCII |
CAPELA FLAGELARII
Pe ruinele cetatii Antonia se afla astazi o biserica catolica numita "Capela Flagelarii" caci aici a fost biciuit Domnul. |
 |
| |
|
|
| Al doilea popas al Crucii se afla pe locul unde a fost pusa crucea in spatele Domnului si a pornit spre Golgota. |
 |
| |
|
|
In Vinerea Mare, credinciosii pornesc pe binecunoscuta Via Dolorosa (ramasa in istorie ca fiind calea pe care Iisus a mers cu crucea pe umeri) spre Golgota, locul rastignirii. Botezata astfel de-abia in secolul al XVI-lea, Via Dolorosa incepe in cartierul musulman si se sfarseste chiar in inima cartierului crestin, in interiorul Bisericii Sfantului Mormant. Drumul este punctat de cele 14 popasuri ale Crucii.
Prima oprire, ce coincide de fapt cu punctul de plecare, este Manastirea Flagelarii, care marcheaza locul unde Mantuitorul a fost judecat si batjocorit de soldatii romani. Manastirea apartine Ordinului calugarilor franciscani care, in fiecare zi de vineri, au obiceiul sa porneasca de aici intr-o procesiune de-a lungul Drumului Crucii.
|
 |
| |
|
| ECCE HOMO |
... si Pilat a spus multimii " Iata Omul " |
 |
| |
|
|
|
| PARDOSIT CU PIETRE |
"Ostasii L-au adus pe Iisus in curtea numita Pretoriu, L-au imbracat intr-o haina purpura, au impletit o cununa de spini si i l-au pus pe cap" |
 |
| |
|
|
Cei carora le este draga Biserica cunosc “locul pardosit cu pietre”, asa-numita Gabbata, care era in palatul lui Pilat.
|
 |
| |
|
