Collective Story
Home * Recent stories * Tell a friend * Help
Introduction  Images  
NAZARET. Biserica Buna Vestire. Biserica Ortodoxa Sf. Gavril cu izvorul Mariei
Introduction
These pictures are from Nazareth, Israel. They show the Orthodox church in which is located Mary's Well, where tradition says that Mary, the mother of Jesus used to draw water.

The church was painted by a number of Romanian masters.

Buna Vestire. Marea si tainica desfasurare a Evangheliei incepe de la Nazaret. Aici a fost adusa Buna Vestire a Nasterii lui Iisus Hristos. După cum îi arată numele, Nazaretul trebuia să fie punctul de plecare al marii lucrări de sfinţire şi de mântuire a neamului omenesc. Nazaret în limba ebraică înseamnă „sfinţenie". Dacă mai luăm în seamă şi faptul că vestitorul marii înnoiri a fost Arhanghelul Gavriil, al cărui nume înseamnă „Om-Dumnezeu", înţelegem că Pruncul ce trebuia să se nască din Fecioara Maria, în urma mesajului de la Nazaret, avea să fie Dumnezeu desăvârşit şi Om desăvârşit. Într-o atmosferă de linişte şi de sfinţenie, prin sufletul deschis cu smerenie şi cuviinţă al unei preacurate Fecioare, un vestitor ceresc aduce pământului şi veacurilor vestea marilor înnoiri, Buna Vestire a dumnezeieştilor împliniri, adică Evanghelia lui Iisus Hristos.
Buna Vestire este un fapt istoric şi s-a petrecut la Nazaret, între Arhanghelul Gavriil şi Fecioara Maria, care, smerită, a primit vizita îngerului binefăcător, în cutremurarea spaimei şi a nedumeririi ei, aflând cum va fi cu putinţă minunea ce trebuia să se întâmple cu dânsa: Îngerul i-a zis: „Duhul sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui de Sus te va umbri... De aceea, şi Sfântul care se va naşte se va numi Fiul lui Dumnezeu" (Luca 1, 35). Nu trebuie să iscodim mai mult chipul tainei, ca să nu ne tulburăm inima. Duhul cel Sfânt, cel bun, Duhul cel conducător, izvorul cugetător al înţelepciunii, comoara darurilor, Duhul care inspiră pe profeţi, care desăvârşeşte pe învăţători, acela va intra în pântecele sfânt al Fecioarei şi printr-o lucrare minunată va zămisli trupul prea curat al Cuvântului: Dumnezeu - Om. Este un al doilea loc indisolubil legat de Mantuitorul Iisus Hristos. Orasul Nazaret se gaseste in partea de nord a tarii, in vestita regiune Galileea.
Din valea Jezreelului, care porneste dinspre litoralul de langa Haifa, jos spre Tiberiada (Kinnereth), trecem spre colinele care ne infatiseaza panorama Nazaretului. In partea de jos, in vechiul Nazaret unde sunt lacasurile crestine de cult, zarim si cateva moschei. La Nazaret locuiesc peste 47.000 cetateni, musulmani, crestini ortodocsi si arabi crestini, iar la Natzrat Illit locuiesc evrei emigrati din diferite tari ale lumii, inclusiv din Romania. Iisus Hristos, care a purtat si numele de Nazariteanul, si-a petrecut pe acest meleag copilaria si adolescenta. La Nazaret, scrie Evanghelia lui Luca, s-a anuntat ivirea lui in lume.
“In luna a sasea, ingerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu intr-o cetate din Galileea, numita Nazaret, la o fecioara logodita cu un barbat numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria. Ingerul a intrat la ea si a zis: “Plecaciune tie, careia ti s-a facut mare har! Domnul este cu tine, binecuvantata esti tu intre femei!”.
Tulburata foarte mult de cuvintele acestea, Maria se intreba singura ce putea sa insemne urarea aceasta.
Ingerul i-a zis: “Nu te teme, Marie, cand ai capatat indurare inaintea lui Dumnezeu. Si iata ca vei ramane insarcinata si vei naste un fiu, caruia ii vei pune numele Iisus. El va fi mare si va fi chemat Fiul Celui Prea Inalt si Domnul Dumnezeu ii va da scaunul de domnie al tatalui sau David. Va imparati peste casa lui Iacov in veci si Imparatia lui nu va avea sfarsit”. Maria, scrie in Evanghelia lui Luca, a zis ingerul: “Cum se va face lucrul acesta, fiindca eu nu stiu de barbat?”. Ingerul i-a raspuns: “Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Prea Inalt te va umbri. De aceea Sfantul care Se va naste din tine va fi chemat fiul lui Dumnezeu”.
La Nazaret vicisitudinile istoriei au fost mult mai puternice decat in Bethleem. In timpul razboaielor cu romanii, Nazaretul a fost nimicit, oamenii alungati sau ucisi, si in anul 67 d.Hr. pustiirea s-a intins peste asezari.
Distrugeri si invazii, plecari si reveniri au trecut de-a lungul veacurilor peste Nazaret, dar neinduratorul Timp n-a umbrit locurile legate de trecerea prin Nazaret a Mantuitorului Iisus Hristos. Traditiile, si ele, neincetosate au ramas. Ele au infruntat anii, credinciosii le-au pastrat neintinate, iar obiceiurile le mostenesc cei de azi cu aceeasi sfintenie, si le vor pastra in mare respect si generatiile care ne vor urma.
Nazaretul (in ebraica “floare” sau “vlastar”, iar in araba, cetatea alba) este dominat de turla inalta de 57 m a Bisericii Buna Vestire. Ridicata intre anii 1960-1969, dupa planurile arhitectului italian Giovanni Muzio, bisrica este inaltata pe locul unor mai vechi asezari de cult ca sa protejeze urmele casei unde ar fi locuit Sfanta Familie. O fericita si deplin reusita arhitectonica de credinta im
bratiseaza Trecutul si Prezentul intr-o cladire monumentala, moderna, placata in piatra alba si rosie, vestindu-ne nemuritoarele traditii ale religiei.
Biserica Buna Vestire este un imn daruit de popoarele lumii Sfintei Fecioare Maria. Situata in subsolul bisericii, Grota Maicii Domnului este plina de pelerini.
O deschidere larga, poligonala, ne indreapta catre un altar modern din marmura alba sprijinit de ramasite de coloane, altare, fragmente de fresca, din lacasurile durate in trecut pe ruinele fostei Case a Sfintei Familii.
Biserica Sfantului Iosif sau a Sfintei Familii apartine de manastirea franciscana si a fost construita in anul 1914. O clopotnita in plan patrat imita stilul constructiilor romanice. Urmele ruinelor vechilor biserici sunt in curte. Curiosi, le cercetam si noi, iar ghidul ne invita sa privim cu atentie frescele care-l infatiseaza pe Iosif in atelierul lui de dulgherie.
Biserica sinagoga greco-catolica. In aceasta cladire, la 12 ani Iisus uimea pe invatatii sinagogii prin cunostintele sale despre Vechiul Testament.
Biserica si Scoala lui Iisus Adolescent, in stilul celor medievale, a fost construita la sfarsitul primul razboi mondial si dispune de fresce interesante care oglindesc anii adolescentei lui Iisus si perioada invataturii primite in sinagoga.
Biserica face parte dintr-un asezamant monastic din subordinea ordinului calugaresc francez Salesian. In apropiere se afla manastirea franciscana a surorilor Sfintei Maria.
In Nazaret sunt foarte multe edificii bisericesti si de caritate ale diferitelor confesiuni crestine. Fiecare dintre ele isi disputa locul unor prezente ale copilariei sau adolescentei Mantuitorului.
Nu vom parasi Nazaretul fara a trece pragul Bisericii Sf. Gavril si Fantana Sfintei Fecioare. Intr-o piateta, langa un perete alb, o ogiva placata in marmura, peste gurile a patru izvoare: este Fantana Sfintei Fecioare.
Pe timpul lui Iisus aici era un izvor venit din profunzimile dealului. Acum, ii auzim susurul in incinta bisericii. Coboram impreuna cu multi credinciosi spre izvorul miraculos de unde altadata localnicii veneau sa-si primeasca apa atat de pretuita. Se spune ca aici ar fi fost legendara intalnire a Sf. Maria cu Ingerul Gavril.
“Bucura-te Marie, cea plina de har, Domnul este cu tine!” Spusele Ingerului adresate Sf. Maria sunt scrise in latina, engleza, franceza si romana. Biserica a fost pictata pe cheltuiala Patriarhului Iustinian, de catre iconarii romani Mihail, Gavril si Nicolae Morosanu. Un crampei de romanisc, intalnit in Tara Sfanta, ne aduce bucurie, emotie si un sentiment de mandrie.
Nazariteanul Iisus Hristos n-a fost inteles de concitadinii sai. Iisus a exclamat: “Nicaieri nu este pretuit un proroc mai putin decat in tara si in patria Lui”. Iisus a plecat spre alte locuri sa propovaduiasca, sa predice, sa aline si sa vindece ranile oamenilor.

View  Images